ANUNȚ

În conformitate cu dispoziţiile H.G.R. 611/2008, privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la cele din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Direcția Administrarea Domeniului Public şi Privat Petroşani, organizează concurs pentru ocuparea unei funcții publice de execuție vacante de inspector, cls.I, gradul profesional asistent din cadrul Compartimentului achiziții publice.

 

Condiţii generale: 

  • să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Condiţii de participare la concurs:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice minimum 1 an;

 

    BIBLIOGRAFIE pentru concurs:

    Concursul constă în 3 etape succesive:

  • selecţia dosarelor de înscriere
  • proba scrisă

Concursul se va organiza la sediul Primăriei Municipiului Petroşani, str. 1 Decembrie 1918, nr. 93 şi constă în proba scrisă în data de 14.11.2017, ora 10, data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere pot fi depuse la registratura Primăriei Municipiului Petroşani din data de 10.10.2017 până în data de 30.10.2017, ora 16.

Relaţii suplimentare pot fi obţinute la compartimentul resurse umane et. 2, cam. 27.

Dosarul de înscriere la concurs trebuie să cuprindă următoarele acte:

  • Formularul tip de înscriere la concurs (compartimentul resurse umane sau pe www petrosani.ro );
  • Copia actului de identitate;
  • Copia diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
  • Copia carnetului de muncă sau după caz o adeverinţă, conform modelului aprobat prin Ordinului nr. 192 din 17 ianuarie 2013, pentru aprobarea formatului standard al adeverinţei care atestă vechimea în muncă şi vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice;
  • Cazier judiciar;
  • Adeverintă care să ateste starea de sănătate corespunzătoare (adeverinţa trebuie să cuprindă în clar: numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice);
  • Copia fişei de evaluare a performanţelor profesionale individuale, sau după caz, recomandarea de la ultimul loc de muncă;
  • Declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţă care să ateste că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică(formular eliberat de compartimentul resurse umane);
  • Declarație pe propria răspundere care să ateste că nu a fost destituit dintr-o funcție publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani (formular eliberat de compartimentul resurse umane);
  • Curriculum Vittae.

La depunerea dosarului trebuie să prezentaţi actele menţionate mai sus şi în original

 

Director executiv,
Vişan Daniel-Adinel                                               

                                        Compartiment resurse umane,
Popescu Iuliana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>